Acasa » Fotbal Intern » „Premiera absolută pentru România” o trimite pe CS Dinamo pe un alt stadion. A treia „casă” în șapte etape. EXCLUSIV

„Premiera absolută pentru România” o trimite pe CS Dinamo pe un alt stadion. A treia „casă” în șapte etape. EXCLUSIV

„Premiera absolută pentru România” o trimite pe CS Dinamo pe un alt stadion. A treia „casă” în șapte etape. EXCLUSIV
Foto SPORT PICTURES

CS Dinamo și-a găsit o nouă „casă”. Astfel, roș-albii sunt nevoiți să plece de la Buftea și vor evolua în fața celor de la FC Voluntari la Mogoșoaia. Acesta este al treilea stadion pe care CS Dinamo va juca pe teren propriu în acest sezon.

De ce va fi nevoită CS Dinamo să se mute în altă parte? Peste o săptămână, Buftea va deveni capitala mondială a concursurilor ecvestre de anduranță, iar pentru meciurile de fotbal trebuie găsită o altă variantă.

CS Dinamo, gazdă pe al treilea stadion în Liga 2

CS Dinamo nu mai poate evolua în „Ștefan cel Mare”, în condițiile în care arena se va demola în curând. Prin urmare, cei de la CS Dinamo s-au gândit la varianta Buftea pe termen lung, dar acum au aflat că trebuie să găsească un alt stadion pentru meciul de pe teren propriu din etapa a șaptea.

După ce a jucat la Buftea și pe Arcul de Triumf cu Steaua, CS Dinamo va întâlni FC Voluntari la Mogoșoaia pe data de 20 septembrie, acolo unde Mircea Lucescu pregătește bătăliile României din preliminariile Campionatului Mondial.

„Varianta Arcul de Triumf nu mai este de actualitate și a fost accesată doar pentru derby-ul cu Steaua”, susțin sursele ProSport.

De văzut însă cum se vor descurca cei de la CS Dinamo în grupele Cupei României, în cazul în care vor da peste un adversar de top care va fi oaspete. Bucureștenii s-au calificat în această fază a competiției, după ce au trecut de Poli Timișoara, printr-un succes obținut în prelungirile duelului din Banat.

Dacă adversarul nu este unul important, atunci la meciurile celor de la CS Dinamo vin rudele jucătorilor, prietenii acestora, dar și oameni de fotbal. Prin urmare, se strâng undeva la 200 de spectatori.

În acest final de săptămână, CS Dinamo a jucat la Bistrița, acolo unde a cedat cu 1-2 în fața nou-promovatei Gloria.

Caii „au alungat-o” pe CS Dinamo de la Buftea

Duelul dintre echipa lui Florin Bratu și cei de la Voluntari se va disputa la Mogoșoaia, în condițiile în care Buftea va deveni capitala mondială a concursurilor ecvestre de anduranță în ultima parte a acestei luni.

Cupluri din peste 30 de țări ale lumii se vor alinia la start, iar România va bifa „o premieră absolută”, așa cum a subliniat Federația Ecvestră Română.

„Poți vedea pe viu cei mai valoroși cai din Europa și cei mai titrați călăreți din lume, care vor face spectacol în cele două zile”, susține sursa citată.